Adversara din semifinalele Ligii Campionilor a echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Gyor ETO, a anunțat luni că manșa retur se va juca la Veszprem, în 7 aprilie, acesta fiind meciul decisiv pentru calificarea în finala competiției.
Gyor și Oltchim vor juca partida decisivă din semifinale la Veszprem, clubul ungar luând decizia în premieră de a juca în orașul campioanei la masculin, pe o arenă mult mai încăpătoare. Partida va avea loc în 7 aprilie, de la ora 17.00 (ora României), biletele urmând a fi puse în vânzare începând de marți. Clubul ungar va vinde bilete mai întâi abonaților, iar din 26 martie, se vor pune în vânzare tichetele rămase.
Data meciului tur, de la Râmnicu Vâlcea, nu a fost încă stabilită, oficialii de la Oltchim așteptând încă un răspuns din partea televiziunii care îl va transmite, dar aceasta va fi 31 martie sau 1 aprilie.”Noi ne dorim să jucăm tot duminică, în 1 aprilie, pentru a nu schimba programul pe care îl avem de atâta timp. Nu știm încă data oficială, așteptăm răspunsul”, a declarat Andrei Luca, vicepreședintele CS Oltchim, pentru MEDIAFAX.
În cealaltă semifinală din Liga Campionilor se vor confrunta echipele Larvik HK, deținătoarea trofeului, și Buducnost Podgorica.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER